Membrii si tarile asociate Uniiunii europene

1.De la 1 ianuarie 1995 UE are 15 membrii cu drepturi depline, respectiv Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, olanda, Portugalia, regatul Unit al marii Britanii şi Irlandei de Nord, Spania şi Suedia. n politică şi n adoptarea măsurilor practice ntlnim o clasificare a membrilor UE n două categorii. n prima intră cele patru ţări mari ale UE: Germania, Franţa, Marea Britanie şi Italia. n cea de-a doua intră celelalte ţări membre, apreciate ca ţări mijlocii şi mici. Dacă urmărim situaţia ţărilor membre al UE pornind de la indexul dezvoltării umane (IDU) vom constata că ele se află n următoarele poziţii: Olanda, Finlanda, Franţa, Suedia, Spania, Belgia, Austria, Marea Britanie, Danemarca, Germania, Irlanda, Italia, Grecia, Luxemburg şi Portugalia. Prin urmare după acest index, rangul ţărilor membre se deosebeşte de cel socotit după PNB pe locuitor. Luxemburg, de exemplu care este pe primul loc după PNB pe locuitor este abia pe locul 14 după indexul dezvoltării umane. Tot astfel, Danemarca este pe locul doi după PNB pe locuitor şi abia pe locul 9 după indexul dezvoltării umane. De aceea n UE s-a stabilit un principiu de bază conform căruia ţările mai bogate trebuie să le ajute pe cele ale căror PNB pe locuitor este mai mic de 75% din medie pe ntreaga uniune. O bună parte din bugetul UE este destinat fondurilor structurale pen5tru sprijinirea economiei ţărilor din Sudul Europei mai slab dezvoltate (Portugalia, Spania şi Grecia), precum şi a Irlandei. Ţările membre sunt de două categorii: a. net contribuitori la bugetul UE (ECU pe locuitor): Germania 146, Olanda 92, Marea Britanie 55, Italia 39, Franşa 14, Belgia 0; b. net beneficiari din bugetul UE (ECU pe locuitor): Irlanda 681, Luxembrg 554, Grecia 415, Danemarca 79, Spania 73. 2. Pe lngă membrii cu drepturi depline cei 15, Uniunea Europeană are şi ţări cu statut de asociat. S-au semnat acorduri de asociere şi au obţinut acest statut şase ţări din Europa Centrală şi de Est (TECE): Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Romnia şi Bulgaria. n 1995, UE a semnat acorduri de asociere cu ţările baltice Estonia, Letonia, Lituania, precum şi cu Slovenia. UE mai are acorduri de asociere cu Malta şi Cipru. Acordurile de asociere se mai cheamă şi Acorduri Europa. Acordurile Europa (acordurile de asociere) cu Bulgaria, Cehia, Polonia, Romnia, Slovacia şi Ungaria sunt mai mult dect acorduri de comerţ şi cooperare. Acordurile prevăd de asemenea, orientarea graduală către un comerţ reciproc liber. ndeplinirea acestui obiectiv este asimetrică, ceea ce nseamnă că piaţa Uniunii va fi deschisă comerţului naintea pieţelor din ţările asociate. ntre 1991 şi 1993 , Uniunea Europeană a semnat acorduri de asociere cu şase ţări din Europa Centrală şi de Est: Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Romnia şi Bulgaria. ntrunirea de la Essen din decembrie 1994 a Consiliului European a fixat mijlocul anului 1995 ca dată pentru ncheierea de acorduri de Asociere cu Republicile Baltice şi Slovenia. Consiliul European din martie 1993 a confirmat posibilitatea democraţiilor din Europa Centrală şi Răsăriteană de a deveni membre ale UE de ndată ce ele şi pot asuma obligaţiile economice şi politice impuse de calitatea de membri. Polonia, Ungaria şi Romnia au depus deja cereri de aderare. La ntrunirea Consiliului European de la Essen din decembrie 1994, şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale UE au adoptat o strategie de pregătire a ţărilor asociate n vederea accederii lor la statutul de membru al UE şi au fixat nceperea negocierilor de ndată ce ia sfrşit conferinţa interguvernamentală de revizuirea Tratatului de la Mastricht. După părerea preşedintelui comisiei Europene, Jacque Santer, negocierile se vor derula practic simultan cu toate ţările asociate, n condiţii de egalitate. Elementul cheie al strategiei l constituie micşorarea decalajului dintre ţările asociate şi UE pentru pregătirea celor dinti n scopul integrării pe piaţa internă a Uniunii.